Ești în căutarea unui job cu program flexibil sau pur și simplu dorești să-ți suplimentezi veniturile? În contextul actual, livrarea de mâncare (food delivery) a devenit o afacere foarte profitabilă.

Pentru a putea desfășura în mod legal activitatea de livrator mâncare, majoritatea operatorilor menționați anterior (Foodpanda, Glovo, Uber Eats, Bolt Eats etc). solicită în mod obligatoriu partenerilor săi deținerea unei forme juridice – a unei firme (de regulă SRL sau PFA), a unui mijloc de transport propriu (autoturism, trotinetă, bicicletă, scuter etc), precum și a unui dispozitiv mobil smartphone cu Android/iOS și GPS.

Colaborarea cu acești operatori se va desfășura în baza unui contract de colaborare, iar nu a unui contract individual de muncă (deși nu este exclusă nici această posibilitate). În acest sens, cei care doresc să devină livratori trebuie să aibă în vedere faptul că activitatea desfășurată nu se realizează de regulă în baza unui contract individual de muncă, ci prin intermediul unei forme juridice, titularii acestor întreprinderi având însă posibilitatea de a vira toate contribuțiile aferente pentru a putea beneficia de dreptul la pensie, spre exemplu.

Având în vedere așadar preferințele strict personale, timpul pe care livratorul dorește să-l dedice acestei activități (full-time + ore suplimentare sau o activitate ocazională), dar și încasările și cheltuielile estimate, recomandăm alegerea cu grijă a formei juridice.

În orice caz, dacă răspunsul la întrebarea ”am nevoie de un venit lunar” este afirmativ, în acest caz recomandăm să luați în considerarea încheierea unui contract de muncă, sens în care va trebui să luați legătura cu o firmă parteneră care angajează personal în baza unui contract individual de muncă. În acest caz veți avea calitatea de salariat, nu va trebui să prestați activitatea sub forma unei întreprinderi (veți presta activitate ca și persoană fizică), veți primi lunar un salariu fix, stabilit de comun acord cu angajatorul și nu va trebui să efectuați formalitățile pentru plata contribuțiilor datorate, angajatorul va dispune virarea sumelor necesare către statul român.

În cazul în care doriți totuși să prestați activitate în mod independent, să nu aveți calitatea de salariat (angajat), să nu aveți un program fix, dar în același timp să vă asumați în totalitate flexibilitatea veniturilor pe care urmează să le realizați, recomandăm înființarea unei firme.

Avantajul unui SRL constă în impozitarea destul de redusă (3%), însă în cadrul unui SRL, contabilitatea are reguli mult mai stricte, iar veniturile rezultate din această activitate nu pot fi utilizate sau repartizate decât în baza unor documente justificative (dividende trimestrial/anual, contract individual de muncă). În cazul în care doriți să dispuneți lunar de veniturile realizate în cadrul unui SRL, încheierea unui contract individual de muncă este recomandată și este necesar să luați în calcul și faptul că va trebui să achitați toate contribuțiile ce rezultă din calitatea dvs. de salariat. Împreună cu un consultant fiscal aveți posibilitatea de a stabili împreună cu acesta care ar fi modalitățile disponibile pe care le aveți la îndemână pentru a avea drept obiectiv principal optimizarea taxelor și a cheltuielilor.

Avantajul PFA constă tocmai în flexibilitatea și ușurința întocmirii documentației contabile, dar și în ceea ce privește utilizarea veniturilor realizate, însă impozitul datorat este mult mai ridicat. În cazul în care nivelul veniturilor realizate de către titularul PFA depășește plafonul de 24.960 lei, acesta va mai plăti inclusiv și contribuțiile sociale (pensie, sănătate etc).

Pentru livratorii care au ales să desfășoare activitate în mod independent, aceștia vor putea ulterior înființării firmei să contacteze în mod direct restaurantele locale pentru a propune oferta de colaborare în vederea livrării produselor alimentare către consumatorii finali. În baza contractului de colaborare se vor stabili absolut toate detaliile și condițiile legate de desfășurarea colaborării. De regulă livratorul va factura lunar serviciile prestate în baza contractului de colaborare, dar în funcție de acordul părților, plata serviciilor se poate realiza chiar și zilnic sau săptămânal. Mai multe contracte de colaborare înseamnă evident mai multe venituri, dar în același timp mai multe responsabilități. Așadar, livratorul trebuie să dețină și calități organizatorice excepționale și rezistență la stres pentru a putea face față fluxului ridicat de comenzi.

Câștigurile lunare ale unui livrator de mâncare depind de mai mulți factori printre care amintim: timpul implicat în desfășurarea activității, bacșișurile de la clienți (tips), numărul de comenzi livrate, mijlocul de transport utilizat. În medie, un livrator câștigă cel puțin 2.500 lei/lună, veniturile putând ajunge până la aproximativ 4.000-8.000 lei/lună.

În ceea ce privește înființarea firmei, societatea noastră oferă servicii complete de înființare firmă în orice oraș din țară. Scapă de stresul înființării firmei și obține toate actele în 3 zile. De asemenea, aveți posibilitatea de a înființa PFA de unul singur. Descarcă toate documentele necesare și înființează PFA de unul singur.

Te-ai hotărât să devii livrator la Foodpanda, Glovo, Uber Eats sau Bolt Eats?. Ai nevoie de ajutor la înființarea firmei? Completează formularul de contact și vei fi contactat de un consultant în cel mai scurt timp.

Pin It on Pinterest